a inceput luna decembrie...dupa interviul trecut prin noiembrie pe data de 3 decembrie trebuie sa incep munca. trag cat pot de timpul ramas, ma distrez, ma eliberez de munca depusa la scoala, ma inarmez cu rabdare, nu sunt o persoana care are rabdare in domeniul munca si vreau sa fac totul din prima zi, imi pregatesc frumos tinuta pentru prima zi de munca, aka imi storc creierii, probez juma' de sifonier si ma intorc la prima alegere. pun ceasul sa sune maine dimineatza si ma bag frumos in patut. incerc sa adorm...nu prea merge, las televizorul deschis pe un canal de muzica, imi sarut iubitul de noapte buna si in sfarsit reusesc sa adorm.
dimineatza ma trezesc cu vreo 15 min inainte sa sune ceasul. ma imbrac frumos, pun de cafea, mananc niste cereale and away i go.
ajung mai devreme cu vreo 30 de minute decat trebuia, ma duc la cantina sa pap micul dejun si astept. colegii mei incep sa apara, pe jumatate ii recunosc de la interviu, conversatie tip (cine esti de un esti bla bla bla) apare si sefu' meu.
mancam noi linistiti, apoi il urmam pe sef intr'o sala de sedinte. si incepe distractia...seful ne prezinta compania, aceeasi prezentare ca cea de la interviu in aceeasi maniera haotica, ne prezentam fiecare (pentru a inspea mie oara) bla bla bla...hai sa vedeti departamentul...
departamentul, in pur stil nordic era format din zeci de birouri puse unu langa altul unde niste oameni imbracati foarte scortos isi vedeau de treaba. bun am vazut si departamentul si apoi suntem pusi pe capul unor angajati aproape la fel de noi ca si noi, saracii incepusera si ei acum vreo 3 luni. incearca ei sa ne explice ce si cum, capul meu o ia razna deja, prea multa informatie idiotilor rezumati'va la ceea ce e important.
lunch time...mergem noi frumos jos la cantina, papam si apoi trebuie sa plecam sa cautam comori, danezii cu modul lor de a crea o echipa...
"comoara" este o cladire aflata la vreo jumatate de km de sediul nostru, distanta pe care trebuie sa o parcurgem pe jos prin ploaie. inca odata danezii primesc niste cadouri de la mine.
ajungem la cladire, "bucataria" cum o numesc cei din companie, si incep o prezentare mai ampla a companiei...blablabla bla bla bla timp de vreo 2 ore jumate, jumatate de sala deja a adormit. pauza...a naibii pauza de ce nu pot sa ne lase sa ne relaxam? tre' sa lucram iar in echipa pentru a raspunde la o intrebare...este deja ora 3 si eu nu am fumat inca nici o tigare de azi dimineatza.
se termina prezentarea, terminam cu raspunsurile si trebuie sa ne intoarcem la sediu. great nici macar nu ploua afara...ai naibii danezi cu vremea lor.
la sediu deja totul se termina putem sa plecam acasa. bye bye see u tomorrow lasati'ma sa plec odata ca tre' sa mai ajung si la daneza nebunilor.
cam asa pot descrie prima zi de munca...o gramada de oameni, din toate tarile si care vorbesc aproape toate limbile pamantului care s'au adunat intr'o companie si care vor sa revolutioneze piatza bancara din lume.
duminică, 9 decembrie 2007
marți, 27 noiembrie 2007
intre dezamagire si speranta...
Si-acum imi amintesc jocuri de lumini ce cresc in ochii tai atunci cand ii privesc,
Si totul mi se pare firesc
Gasesc in ei lucruri dupa care tanjesc,
Sclipiri ma inconjoara si ma incalzesc,
Topesc ghetari care imi ingradesc,
Sentimente pe care nu mai reusesc
Si nici nu vreau sa le opresc,NU!
Glasul tau astupa glasul ratiunii
Ma simt nemuritor in infinitul fractiunii de secunda,
Cad prada fictiunii unui vis neimplinit,
Ma simt contopit cu un suflet care poate fi menit ,
Cand dintr-o data!
Luminile se sting in jurul meu
Ma afund in intunericul greu,
Aud o voce si simt o mana pe umarul meu.
Mi-aduc aminte lucruri pe care nu le pot exprima-n cuvinte,
O imagine cu-n univers format doar din noi doi
Lumea peste care acum cad ploi d amintiri,
Cuvinte,atingeri,priviri....
Abia acum incep sa simt ploaia rece
Si-aud aceasi voce care spune:
"Lasa totul trece!"
Dar eu sunt cel ce credea ca a invatat ca demonii au fete de ingeri
Si ingerii de fapt nu exista
Privirea-mi trista tinteste dezorientata si-n ea insista
Rugaminti atat de fierbinti incat
Ar intuneca minti si totusi
Nu mai pot sa vad in ochii tai ce simti
Si-mi vine sa plang dar strang din dinti
Si-atunci cuvintele sunt lacrimile sufletului meu
Dar numai eu stiu daca mai e sau nu al meu
Sau nici eu nu mai stiu oricum mi-e greu
Sa las totul in urma
Caci tu mi-ai furat visul
Si-acum ma confrunt cu abisul in care-am cazut
Si vreau sa te intreb:
"Cate suflete te-au urmat si s-au pierdut?"
Si totul mi se pare firesc
Gasesc in ei lucruri dupa care tanjesc,
Sclipiri ma inconjoara si ma incalzesc,
Topesc ghetari care imi ingradesc,
Sentimente pe care nu mai reusesc
Si nici nu vreau sa le opresc,NU!
Glasul tau astupa glasul ratiunii
Ma simt nemuritor in infinitul fractiunii de secunda,
Cad prada fictiunii unui vis neimplinit,
Ma simt contopit cu un suflet care poate fi menit ,
Cand dintr-o data!
Luminile se sting in jurul meu
Ma afund in intunericul greu,
Aud o voce si simt o mana pe umarul meu.
Mi-aduc aminte lucruri pe care nu le pot exprima-n cuvinte,
O imagine cu-n univers format doar din noi doi
Lumea peste care acum cad ploi d amintiri,
Cuvinte,atingeri,priviri....
Abia acum incep sa simt ploaia rece
Si-aud aceasi voce care spune:
"Lasa totul trece!"
Dar eu sunt cel ce credea ca a invatat ca demonii au fete de ingeri
Si ingerii de fapt nu exista
Privirea-mi trista tinteste dezorientata si-n ea insista
Rugaminti atat de fierbinti incat
Ar intuneca minti si totusi
Nu mai pot sa vad in ochii tai ce simti
Si-mi vine sa plang dar strang din dinti
Si-atunci cuvintele sunt lacrimile sufletului meu
Dar numai eu stiu daca mai e sau nu al meu
Sau nici eu nu mai stiu oricum mi-e greu
Sa las totul in urma
Caci tu mi-ai furat visul
Si-acum ma confrunt cu abisul in care-am cazut
Si vreau sa te intreb:
"Cate suflete te-au urmat si s-au pierdut?"
sâmbătă, 17 noiembrie 2007
november...
noiembrie...da noiembrie este o luna buna.
interviul pentru job, care a decurs bine, putin diferit fata de ce ma asteptam eu, dar totusi sunt intr'o alta lume..., raspunsul la interviu...m'a tinut in suspans 3 zile, dar s'a meritat. am fost acceptata si sunt cea mai tanara angajata dintr'o companie internationala. se pare ca toti anii in care mama ma forta sa invat franceza s'au dovedit a fi folositori, telenovele au si ele partea lor buna, multumesc mami pentru ca ma punea sa ma uit pentru tine la ele ca sa iti pot povesti ce s'a intamplat, lectiile de "cultura civica" din liceu, anii de ospatarie nu au fost unii irositi, am invatat cum sa cunoasc oamenii si cum sa ii conving si, nu in ultimul rand, intr'adevar o recomandare poate schimba multe lucruri.
am reusit, multumita persoanei iubite, sa aranjez casutza in care ne impartim viatza...
am terminat, in sfarsit, proiectul de la scoala (6 saptamani de nervi, oboseala, stress si lucru intr'un mediu placut dar cu oameni care nu au nici cea mai mica idee legata de ceea ce trebuie sa faca sau despre ceea ce afirma ca deja detin toate informatiile necesare).
am inceput orele de daneza, o limba destul de complicata, pentru ca ceea ce citesti este cu totul diferit de ceea ce scrii, o litera se pronunta in inspe mii d feluri, iar diferenta dintre vocale este una aproape insesizabila. dar totusi imi place. ma provoaca. si daca tot am terminat proiectul de la scoala si mai am ceva timp pana incept munca, adevarata provocare la momentul acesta, de ce sa nu accept provocarea.
acum pot intr'adevar sa afirm ca sunt multumita, ca sunt impaca, ca tot ceea ce mi s'a promis ca voi gasi in clipa in care voi veni aici s'a indeplinit, ca am langa mine o persoana extraodinara, ca sunt implinita. dar sa nu uitam ca esenta umana intotdeuna cere mai mult...
interviul pentru job, care a decurs bine, putin diferit fata de ce ma asteptam eu, dar totusi sunt intr'o alta lume..., raspunsul la interviu...m'a tinut in suspans 3 zile, dar s'a meritat. am fost acceptata si sunt cea mai tanara angajata dintr'o companie internationala. se pare ca toti anii in care mama ma forta sa invat franceza s'au dovedit a fi folositori, telenovele au si ele partea lor buna, multumesc mami pentru ca ma punea sa ma uit pentru tine la ele ca sa iti pot povesti ce s'a intamplat, lectiile de "cultura civica" din liceu, anii de ospatarie nu au fost unii irositi, am invatat cum sa cunoasc oamenii si cum sa ii conving si, nu in ultimul rand, intr'adevar o recomandare poate schimba multe lucruri.
am reusit, multumita persoanei iubite, sa aranjez casutza in care ne impartim viatza...
am terminat, in sfarsit, proiectul de la scoala (6 saptamani de nervi, oboseala, stress si lucru intr'un mediu placut dar cu oameni care nu au nici cea mai mica idee legata de ceea ce trebuie sa faca sau despre ceea ce afirma ca deja detin toate informatiile necesare).
am inceput orele de daneza, o limba destul de complicata, pentru ca ceea ce citesti este cu totul diferit de ceea ce scrii, o litera se pronunta in inspe mii d feluri, iar diferenta dintre vocale este una aproape insesizabila. dar totusi imi place. ma provoaca. si daca tot am terminat proiectul de la scoala si mai am ceva timp pana incept munca, adevarata provocare la momentul acesta, de ce sa nu accept provocarea.
acum pot intr'adevar sa afirm ca sunt multumita, ca sunt impaca, ca tot ceea ce mi s'a promis ca voi gasi in clipa in care voi veni aici s'a indeplinit, ca am langa mine o persoana extraodinara, ca sunt implinita. dar sa nu uitam ca esenta umana intotdeuna cere mai mult...
ce spun astrele...
astrele spun ca perioada si, respectiv, luna in care te'ai nascut sunt cele mai propice pentru tine. atunci poti lua cele mai bune decizii legate de viatza ta, de cariera ta etc etc etc, viatza ta este roz toata, ai parte de intamplari fericite si frumoase. asta imi spunea si horoscopul meu... bullshit. luna octombrie nu a fost pentru mine una propice, una frumoasa sau una care sa imi aduca cine stie ce bucuri. a fost o luna obisnuita ca celelalte 9 care au trecut...desi cred k din alea 9 mai scad vreo 3 asa...
cand eram mica ma bucuram atunci cand venea ziua mea...stiam ca o sa primesc cadouri, ca o sa mananc multe dulciuri, ca o sa mi se indeplineasca cele mai arzatoare dorinte...doamne cat de mult imi lipsesc parintii mei acum...
anu acesta...anu acesta deja am descris cum a fost ziua mea. cat despre restul lunii...a debutat frumos, s'a transformat intr'o luna obisnuita...scoala, acasa, scoala, acasa, iesiri in week'end...apoi devenit o luna frustranta...un proiect foarte mare si foarte solicitant la scoala, multi nervi tociti, evenimente socante, cheltuieli neprevazute, multe e'mail'uri de genul "multumim pentru ca ati aplicat pentru job'ul oferit de catre firma noastra, dar nu intruniti conditiile necesare"...dar totusi a adus si o veste buna: un interviu pentru un job. in sfarsit...
cand eram mica ma bucuram atunci cand venea ziua mea...stiam ca o sa primesc cadouri, ca o sa mananc multe dulciuri, ca o sa mi se indeplineasca cele mai arzatoare dorinte...doamne cat de mult imi lipsesc parintii mei acum...
anu acesta...anu acesta deja am descris cum a fost ziua mea. cat despre restul lunii...a debutat frumos, s'a transformat intr'o luna obisnuita...scoala, acasa, scoala, acasa, iesiri in week'end...apoi devenit o luna frustranta...un proiect foarte mare si foarte solicitant la scoala, multi nervi tociti, evenimente socante, cheltuieli neprevazute, multe e'mail'uri de genul "multumim pentru ca ati aplicat pentru job'ul oferit de catre firma noastra, dar nu intruniti conditiile necesare"...dar totusi a adus si o veste buna: un interviu pentru un job. in sfarsit...
vineri, 26 octombrie 2007
7 minuni ale Romaniei
1. cat de destepti sunt romani, dar totusi cat de mult prefera sa intre in categoria oamenilor prosti
2. privind modul de guvernare al tarii ne dam seama cat de actual este inca I.L. Caragiale
3. nu exista popor mai inventiv si mai adaptabil decat romanii...ex: sunt peste tot, in intreaga lumea, dai de ei in Scandinavia unde este frig si urat, si in Peninsula Iberica, unde e cald si soare, in America, presupusa tara a tuturor posibilitatilor, cred ca s'au dus acolo ca sa le demonstreze americanilor ca de fapt Romania este tara tuturor posibilitatilor, in Orient unde ciudat sunt foarte apreciati. totusi chiar daca ajung acolo comportamentul unora dintre ei nu se schimba...te trezesti ca te urci in autobuz si la un moment dat auzi in romaneste, sau mai bine zis intr'un limbaj de "cartier" cat de mult te admira romanii pe langa tocmai ce ai trecut
4. avem o tara minunata, dar totusi nimeni nu vrea sa traiasca in ea. nu conteaza frumusetea peisajelor, muntii, marea arhitectura etc atata vreme cat oamenii nu vor sa locuiasca in Romania.
5. gigi becali, otv si implicit dan diaconescu, din dragoste, iarta'ma, irinel columbeanu cu a sa monicutza si alte figuri pitoresti ale romaniei
6. suntem priviti ca un popor cu anumite probleme din punct de vedere financiar, dar totusi apar din ce in ce mai multe vile si vilutze, conturi foarte mari in banca, masini de ultimul tip etc etc etc
cred ca totusi ma voi opri la 6 minuni....
2. privind modul de guvernare al tarii ne dam seama cat de actual este inca I.L. Caragiale
3. nu exista popor mai inventiv si mai adaptabil decat romanii...ex: sunt peste tot, in intreaga lumea, dai de ei in Scandinavia unde este frig si urat, si in Peninsula Iberica, unde e cald si soare, in America, presupusa tara a tuturor posibilitatilor, cred ca s'au dus acolo ca sa le demonstreze americanilor ca de fapt Romania este tara tuturor posibilitatilor, in Orient unde ciudat sunt foarte apreciati. totusi chiar daca ajung acolo comportamentul unora dintre ei nu se schimba...te trezesti ca te urci in autobuz si la un moment dat auzi in romaneste, sau mai bine zis intr'un limbaj de "cartier" cat de mult te admira romanii pe langa tocmai ce ai trecut
4. avem o tara minunata, dar totusi nimeni nu vrea sa traiasca in ea. nu conteaza frumusetea peisajelor, muntii, marea arhitectura etc atata vreme cat oamenii nu vor sa locuiasca in Romania.
5. gigi becali, otv si implicit dan diaconescu, din dragoste, iarta'ma, irinel columbeanu cu a sa monicutza si alte figuri pitoresti ale romaniei
6. suntem priviti ca un popor cu anumite probleme din punct de vedere financiar, dar totusi apar din ce in ce mai multe vile si vilutze, conturi foarte mari in banca, masini de ultimul tip etc etc etc
cred ca totusi ma voi opri la 6 minuni....
luni, 22 octombrie 2007
happy happy joy
in sfarsit munca depusa la scoala mi`a fost recunoscuta. dupa vreo 2 saptamani, in care mi`am facut nervii varza si am fost plina de lene si plictiseala, am terminat prima faza a projectului la care lucram tot grupul.
se pare ca munca depusa a avut totusi un impact pozitiv asupra profesoriilor si am reusit sa avem cea mai buna prezentare si cel mai corect raport de pana acum...ce inseamna sa ai pe cineva in ceafa care iti sopteste tot timpul sa te apuci de munk :D
once again happy happy joy
se pare ca munca depusa a avut totusi un impact pozitiv asupra profesoriilor si am reusit sa avem cea mai buna prezentare si cel mai corect raport de pana acum...ce inseamna sa ai pe cineva in ceafa care iti sopteste tot timpul sa te apuci de munk :D
once again happy happy joy
marți, 16 octombrie 2007
autumn...
deja suntem in mijlocul toamnei. poate ca am doar eu impresia asta, dar toamna nu mi se mai pare la fel ca pana acum. existau o serie de activitati care te faceau sa iubesti acest anotimp: incepea scoala, vremea devenea mai placuta dupa caldurile inabusitoare din timpul verii, incepea vremea ploioasa...doamne cat imi placea ploaia inainte. acum... acum ma deprima...
ce ciudat?! majoritatea lucrurile care imi placea inainte acum nu mai reprezinta nimic
obisnuiam sa ma plimb in ploaie, imi placea la nebunie, ma incarca cu energie. obisnuiam sa adun castane si sa observ natura cum usor usor prevestea venirea iernii, aveam mult mai multa energie, ma bucuram ca se aproprie ziua mea, mergeam sa culeg strugurii din curtea bunicii...acum nimic din lucrurile astea nu imi mai ofera aceeasi satisfactie.
nu ies din casa daca ploua si prefer sa ma cuibaresc in patut, natura mi se pare deprimanta si parca odata cu ea ma descompun si eu, strugurii au fost culesi deja, dar eu nu am participat... toata energia mea parca se scurge odata cu apa de ploaie.
nu gasesc nimic care sa imi confere energie si usor usor incep sa hibernez...
singurul lucru care ma face sa ma ridic din aceasta stare e ... e imbratisarea persoanei iubite. atunci incep sa vibrez...
dar incepe ploaia, natura se schimba si parca imi fura aceasta ultima posibilitate de a reveni la viatza. energia incepe sa apara si ma trezesc ca ma zbat pentru a putea pastra aceasta imbratisare...
intru in depresie si incep sa ma zbat pentru a putea pastra langa mine lucrurile care imi dau energie...si apoi realizez ca de fapt singura posibilitate de a ma ridica din acesta depresie e sa am langa mine acea persoana, sa simt acea imbratisare...
ce ciudat?! majoritatea lucrurile care imi placea inainte acum nu mai reprezinta nimic
obisnuiam sa ma plimb in ploaie, imi placea la nebunie, ma incarca cu energie. obisnuiam sa adun castane si sa observ natura cum usor usor prevestea venirea iernii, aveam mult mai multa energie, ma bucuram ca se aproprie ziua mea, mergeam sa culeg strugurii din curtea bunicii...acum nimic din lucrurile astea nu imi mai ofera aceeasi satisfactie.
nu ies din casa daca ploua si prefer sa ma cuibaresc in patut, natura mi se pare deprimanta si parca odata cu ea ma descompun si eu, strugurii au fost culesi deja, dar eu nu am participat... toata energia mea parca se scurge odata cu apa de ploaie.
nu gasesc nimic care sa imi confere energie si usor usor incep sa hibernez...
singurul lucru care ma face sa ma ridic din aceasta stare e ... e imbratisarea persoanei iubite. atunci incep sa vibrez...
dar incepe ploaia, natura se schimba si parca imi fura aceasta ultima posibilitate de a reveni la viatza. energia incepe sa apara si ma trezesc ca ma zbat pentru a putea pastra aceasta imbratisare...
intru in depresie si incep sa ma zbat pentru a putea pastra langa mine lucrurile care imi dau energie...si apoi realizez ca de fapt singura posibilitate de a ma ridica din acesta depresie e sa am langa mine acea persoana, sa simt acea imbratisare...
luni, 15 octombrie 2007
si a mai trecut un an din viatza mea...mi-am spus "la multi ani", mi-am luat inima in dinti si am inceput sa privesc inapoi si sa analizez. nu stiu de ce, dar in fiecare an cand se aproprie ziua mea devin trista si melancolica. cineva mi-a zis mai demult ca ar trebui sa ma bucur ca inaintez in varsta si acumulez mai multa experienta de viatza. nu stiu de ce dar nu ma bucur. fiecare an devine din ce in ce mai palpitant si din ce in ce mai multe griji isi fac aparitia.
acum doi ani incepeau grijile. bac'ul, facultate, deja trebuia sa ma gandesc la viitorul meu...anul trecut pe vremea asta deja aveam un loc de munca si imi vedeam de facultate. anul acesta...anul acesta am facut o schimbare radicala in viatza mea. am renuntat la facultatea din constanta, mai bine zis am inghetat cursurile, mi'am facut frumos bagajele si am plecat intr'o tara straina mie.
daca privesc in spate nu stiu cat din ceea ce am facut pana acum regret. poate ca regret faptul ca nu am stiut cum sa'mi organizez timpul si finantele mai bine, poate regeret ca nu am avut o relatie mai buna cu parintii mei, pentru ca imi lipsesc enorm de mult acum.
si uite asa incepe lista regretelor, dar la un moment dat imi zic "ce o fi o fi" si incetez cu regretele.
ar tebui sa ma concentrez pe viitorul meu. scoala devine din ce in ce mai grea si mai solicitanta, m'am inscris la niste cursuri de daneza, la urma urmei tre' sa invat odata si odata limba asta mai bine incep de acum, totul devine din ce in ce mai clar si totodata greu de atins.
trebuie sa intru in perioada de recuperare, sa incetez sa mai pierd timpul si sa ma axez pe lucruri importante...
acum doi ani incepeau grijile. bac'ul, facultate, deja trebuia sa ma gandesc la viitorul meu...anul trecut pe vremea asta deja aveam un loc de munca si imi vedeam de facultate. anul acesta...anul acesta am facut o schimbare radicala in viatza mea. am renuntat la facultatea din constanta, mai bine zis am inghetat cursurile, mi'am facut frumos bagajele si am plecat intr'o tara straina mie.
daca privesc in spate nu stiu cat din ceea ce am facut pana acum regret. poate ca regret faptul ca nu am stiut cum sa'mi organizez timpul si finantele mai bine, poate regeret ca nu am avut o relatie mai buna cu parintii mei, pentru ca imi lipsesc enorm de mult acum.
si uite asa incepe lista regretelor, dar la un moment dat imi zic "ce o fi o fi" si incetez cu regretele.
ar tebui sa ma concentrez pe viitorul meu. scoala devine din ce in ce mai grea si mai solicitanta, m'am inscris la niste cursuri de daneza, la urma urmei tre' sa invat odata si odata limba asta mai bine incep de acum, totul devine din ce in ce mai clar si totodata greu de atins.
trebuie sa intru in perioada de recuperare, sa incetez sa mai pierd timpul si sa ma axez pe lucruri importante...
miercuri, 26 septembrie 2007
my first...
website...dupa zile pline de nervi pentru ca nu puteam sa inteleg nimic din ce mi se preda la scoala, plansete si crize de isterie - "eu am fost as la matematica chimie si fizica in liceu si nu sunt in stare sa invat 2 programe idioate, de ce m`am luat dupa gura lu` mama sa vin acasa? trebuia sa stau aici sa imi vad de scoala", etc etc - am reusit sa fac primul meu website. a fost nevoie doar de cineva care sa`mi explice ca la copiii mici si prosti ce face una si ce face alta. apoi am inceput sa fiu eu viteaza, sa imi vina sute de idei, sa zic ca vreau si aia si aia si ailalta, sa fac persoana de langa mine sa ajunga la limita dintre disperare si nervozitate. in fine...vreo 3 tipete mai puternice care mi`au fost adresate m`au facut sa revin cu picioarele pe pamant si sa ma pun pe munca. si am muncit...vreo 7 ore in fata calculatorului, fara pauza de tigare, fara pauza de suc, nimic, nimic. rezultatul ? www.amurs.monline.dk
runaway thought...se spune ca in fiecare relatie exista un pahar jumatate plin cu venin si apoi peste este adaugata o jumatate de pahar de miere. se pare ca in 8 luni mierea deja incepe sa se amestece cu veninul. incep grijile, probleme adevarate, faptul ca inca nu mi`am gasit un job...toate aceste lucruri incep sa se inglobeze in mierea care a mai ramas. intrebarea este ce faci cand nu mai suporti certurile, cand parca tot ceea ce zici este inteles gresit...atunci iti vine in minte gandul de a pleca si de a lasa totul in urma. dar se pare ca daca totul este doar o simpla neintelegere sau daca stai si gandesti situatia la rece nu o mai faci... sau poate iubesti prea mult persoana de langa tine si pur si simplu vrei sa pleci, dar nu te poti dezlipi...
job...daca se poate numi job...am deja aproape 6 luni de cand am venit in copenhaga si datorita unor probleme - viza, scoala si faptul ca nu stiu daneza - nu am putut sa imi gasesc ceva de munca. dar se pare ca cineva acolo sus ma iubeste si mi`a oferit un degetel mic de tot. un job, e drept doar de 3 saptamani, dar la urma urmei e bun si ala. asa ca ma trezesc eu frumos de dimineatza, ma imbrac, ma pregatesc si o tai la lucru - prima zi...cum ar fi sa intarzii si sa fac impresie proasta, am nevoie de jobul asta - ajung la locul respectiv, un hotel din copenhaga, ma ia in primire managerul, imi da ustensile in mana - am uitat sa specific ce fel de job este sunt "maid for the public spaces" - si imi zice ai de facut asta, apoi asta si termini cu asta. ok...incerc sa vb despre salariu, contract...lucrurile care ma interesau intr`adevar, dar se pare ca nu intelege aluzia (sau doar se preface). ma apuc de lucru...in 2 ore terminasem tot ma duc sa vb despre program...aflu ca incep in fiecare dimineatza la ora 6 (traducere = ma trezesc in fiecare dimineatza la 4 30) si lucrez doar 4 ore pe zi. apoi mai aflu ceva interesant...in definirea spatiului public intra nu numai holul de la receptie si restaurantul, ci si barul, receptia, terasa, toaletele, subsolul, toaletele din restaurant...ok asta e...la uma urmei nu e multa munca si daca ma fortez putin ma obisnuiesc cu programul. deja s`au facut 3 ore de cand sunt la munca...inca putin si gata plec acasa... mi se mai da ceva de lucru...ajung acasa, stau bine sa ma gandec si concluzionez ca ar trebui sa incerc inca 1 saptamana sa vad dak fac fata. se pare ca degetelul ala dat nu prea merita sa fie tras pana apuc toata mana...asta e, nu poti gasi intotdeauna din prima ceva care sa iti convina, trebuie doar sa incerci iar si iar si iar pana devii multumit.
runaway thought...se spune ca in fiecare relatie exista un pahar jumatate plin cu venin si apoi peste este adaugata o jumatate de pahar de miere. se pare ca in 8 luni mierea deja incepe sa se amestece cu veninul. incep grijile, probleme adevarate, faptul ca inca nu mi`am gasit un job...toate aceste lucruri incep sa se inglobeze in mierea care a mai ramas. intrebarea este ce faci cand nu mai suporti certurile, cand parca tot ceea ce zici este inteles gresit...atunci iti vine in minte gandul de a pleca si de a lasa totul in urma. dar se pare ca daca totul este doar o simpla neintelegere sau daca stai si gandesti situatia la rece nu o mai faci... sau poate iubesti prea mult persoana de langa tine si pur si simplu vrei sa pleci, dar nu te poti dezlipi...
job...daca se poate numi job...am deja aproape 6 luni de cand am venit in copenhaga si datorita unor probleme - viza, scoala si faptul ca nu stiu daneza - nu am putut sa imi gasesc ceva de munca. dar se pare ca cineva acolo sus ma iubeste si mi`a oferit un degetel mic de tot. un job, e drept doar de 3 saptamani, dar la urma urmei e bun si ala. asa ca ma trezesc eu frumos de dimineatza, ma imbrac, ma pregatesc si o tai la lucru - prima zi...cum ar fi sa intarzii si sa fac impresie proasta, am nevoie de jobul asta - ajung la locul respectiv, un hotel din copenhaga, ma ia in primire managerul, imi da ustensile in mana - am uitat sa specific ce fel de job este sunt "maid for the public spaces" - si imi zice ai de facut asta, apoi asta si termini cu asta. ok...incerc sa vb despre salariu, contract...lucrurile care ma interesau intr`adevar, dar se pare ca nu intelege aluzia (sau doar se preface). ma apuc de lucru...in 2 ore terminasem tot ma duc sa vb despre program...aflu ca incep in fiecare dimineatza la ora 6 (traducere = ma trezesc in fiecare dimineatza la 4 30) si lucrez doar 4 ore pe zi. apoi mai aflu ceva interesant...in definirea spatiului public intra nu numai holul de la receptie si restaurantul, ci si barul, receptia, terasa, toaletele, subsolul, toaletele din restaurant...ok asta e...la uma urmei nu e multa munca si daca ma fortez putin ma obisnuiesc cu programul. deja s`au facut 3 ore de cand sunt la munca...inca putin si gata plec acasa... mi se mai da ceva de lucru...ajung acasa, stau bine sa ma gandec si concluzionez ca ar trebui sa incerc inca 1 saptamana sa vad dak fac fata. se pare ca degetelul ala dat nu prea merita sa fie tras pana apuc toata mana...asta e, nu poti gasi intotdeauna din prima ceva care sa iti convina, trebuie doar sa incerci iar si iar si iar pana devii multumit.
marți, 18 septembrie 2007
back home
finally back home...doamne cat de bine poate fi...
dupa o noapte in care am dormit doar vreo 4 ore, o dimineata in care m'am trezit la ora 5 jumatate, caratul unui bagaj care avea 20 si ceva d kg am ajuns la autogara pentru a lua microbuzul spre bucuresti (vreau masina si vreau carnet!!!). microbuzul bineinteles full...incepeau romanii scoala si munca...pana la urma se gaseste un loc si pentru mine, scaunul ghidului. pornim la drum, plictiseala maxima, noroc ca din cand in cand mai facea soferul cate o gluma, pana cand ne vine ideea geniala de a face karaoke. macar am mai dezmortit atmosfera. ajungem in bucuresti...bineinteles taximetristi pe care i'am intrebat cat imi iau pana la aeroport cautau sa isi scoata ei cat mai mult partea...gasesc si eu un taximetrist corect (foarte greu de gasit) si sosesc la aeroport cu vreo 2 ore inainte ca avionul meu sa decoleze.
toate aproape bune si aproape frumoasa pana acum...ma duc la check in las bagajul mare, ma duc la security check. dau de niste domnisoare absolut "dragute". dupa o privire foarte foarte primitoare de genul "tu ce mai vrei?" imi scaneaza bagajul si descopera ele, ce bine isi fac meseria, ca bagajul meu de mana contine ceva mai mult lichid decat ar trebui. incerc sa le explic ca pana acum nu am avut probleme si primesc o replica foarte draguta "ce draga aici esti in romania nu am intereseaza pe mine ce sistem au aia in copenhaga". bun... ma duc iar la check in, dau de o coada interminabila, las bagajul de mana si ma intorc la security check. and just my luck nimeresc la aceleasi dragute domnisoare. de data aceasta ma pun sa scot tot ce am in poseta ca li se parea lor suspect un anumit pachet pe care il aveam si ca nu vedeau punga de plastic in care imi pusesem toate cosmeticele. in fine...asa se intampla cand autoritatile romane devin prea zeloase in munca lor...
si cum spuneam acasa in sfarsit...
ce bine poate fi. iubitul meu langa mine, camera mea, patutul meu...orasul putin schimbat datorita vremii.
dupa o noapte in care am dormit doar vreo 4 ore, o dimineata in care m'am trezit la ora 5 jumatate, caratul unui bagaj care avea 20 si ceva d kg am ajuns la autogara pentru a lua microbuzul spre bucuresti (vreau masina si vreau carnet!!!). microbuzul bineinteles full...incepeau romanii scoala si munca...pana la urma se gaseste un loc si pentru mine, scaunul ghidului. pornim la drum, plictiseala maxima, noroc ca din cand in cand mai facea soferul cate o gluma, pana cand ne vine ideea geniala de a face karaoke. macar am mai dezmortit atmosfera. ajungem in bucuresti...bineinteles taximetristi pe care i'am intrebat cat imi iau pana la aeroport cautau sa isi scoata ei cat mai mult partea...gasesc si eu un taximetrist corect (foarte greu de gasit) si sosesc la aeroport cu vreo 2 ore inainte ca avionul meu sa decoleze.
toate aproape bune si aproape frumoasa pana acum...ma duc la check in las bagajul mare, ma duc la security check. dau de niste domnisoare absolut "dragute". dupa o privire foarte foarte primitoare de genul "tu ce mai vrei?" imi scaneaza bagajul si descopera ele, ce bine isi fac meseria, ca bagajul meu de mana contine ceva mai mult lichid decat ar trebui. incerc sa le explic ca pana acum nu am avut probleme si primesc o replica foarte draguta "ce draga aici esti in romania nu am intereseaza pe mine ce sistem au aia in copenhaga". bun... ma duc iar la check in, dau de o coada interminabila, las bagajul de mana si ma intorc la security check. and just my luck nimeresc la aceleasi dragute domnisoare. de data aceasta ma pun sa scot tot ce am in poseta ca li se parea lor suspect un anumit pachet pe care il aveam si ca nu vedeau punga de plastic in care imi pusesem toate cosmeticele. in fine...asa se intampla cand autoritatile romane devin prea zeloase in munca lor...
si cum spuneam acasa in sfarsit...
ce bine poate fi. iubitul meu langa mine, camera mea, patutul meu...orasul putin schimbat datorita vremii.
vineri, 7 septembrie 2007
down the waterfall II
revenind in tonul ultimului post de pe blog...
deoarece imi pierd 3 saptamani p acasa mi`am zis sa trec si eu pe la facultate sa vad ce mai e nou, cand se dau examenele din sesiunea de restante, cum stau cu creditele, una alta...
ultima data cand am trecut acolo m`am interesat si am aflat ca sesiunea de restante se desfasoara in perioada 10-16 septembrie. "perfect !!!" mi`am zis in gand, examenul de conducere auto il aveam pe data de 4, terminam sesiunea si fugeam acasa pe 17...numai bine a picat...
dar, bineinteles, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ (romanul asta cat de destept a putut sa fie el)...ma duc de la examenul auto pe la facultate, ma uit la avizier...nimic, intru la secretariat - doamnele de acolo, ca orice secretare care se respecta, foarte ocupate si foarte deranjate de prezenta mea, al naibii solitaire - si aflu ca se afiseaza dupa data de 7 septembrie. stau putin ma gandesc...cam da cu virgula, examenele incep pe 10 si ei inca nu au afisat nimic...
ajung azi la facultate, la ora 15 00, doamnele de abia afisau listele. ma uit pe lista si incepe surpriza: primul examen pe data de 13 ("bun, sa ne uitam mai incolo"), incep sa curga examenele, unu sau maxim 2 in aceeasi zi ("eh, nu`i nimic si asa nu am decat 3 restante"), ma uit pe lista...ma uit pe lista... in sfarsit gasesc ce ma interesa...cel mai important examen, bineinteles cu decanul, se da pe data de 20..."stai ca nu e bine"...ma uit in jur si imi aduc aminte: universitatea ovidius constanta, numai la noi se poate asa ceva...
ajung acasa si ma impinge cineva sa imi dau drumul la gura: "am examen pe 20"...incep tipetele "nu o sa faci niciodata nimic cu viatza ta. trebuia sa iti dai examenele la timpul lor, nu sa pierzi vremea prin copenhaga. sa te vad ce o sa faci acum"...deja sangele imi ajunge in cap...tipetele se continua pe strada...nu ma mai pot controla...
dupa toata aceasta demonstratie nu imi vine in minte decat o singura intrebare: este atat de greu pentru un parinte sa isi sustina copilul? incerc sa gasesc un raspuns si nu prea pot...imi aduc aminte de diverse situatii, dar toate ma duc la o singura concluzie...atata vreme cat un copil nu face ce ii zic parintii - indiferent de situatie, ca e vorba de un examen, de o facultate, de un loc de munca, etc - parintii se simt lezati si nu isi sustin copii decat dupa ce acestia le demonstreaza ca au luat o hotarare corecta. chiar si acest lucru este putin probabil atata vreme cat parintii se conduc dupa ideea "invatati, invatati, invatati" si "las` ca stiu eu ce`i mai bine pentru tine".
so i`m down the waterfall again...sper sa dau cat mai repede de un baraj sau sa ajung la fund, pentru a ma opri din cadere...
and the only thing that could help me is away...
deoarece imi pierd 3 saptamani p acasa mi`am zis sa trec si eu pe la facultate sa vad ce mai e nou, cand se dau examenele din sesiunea de restante, cum stau cu creditele, una alta...
ultima data cand am trecut acolo m`am interesat si am aflat ca sesiunea de restante se desfasoara in perioada 10-16 septembrie. "perfect !!!" mi`am zis in gand, examenul de conducere auto il aveam pe data de 4, terminam sesiunea si fugeam acasa pe 17...numai bine a picat...
dar, bineinteles, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ (romanul asta cat de destept a putut sa fie el)...ma duc de la examenul auto pe la facultate, ma uit la avizier...nimic, intru la secretariat - doamnele de acolo, ca orice secretare care se respecta, foarte ocupate si foarte deranjate de prezenta mea, al naibii solitaire - si aflu ca se afiseaza dupa data de 7 septembrie. stau putin ma gandesc...cam da cu virgula, examenele incep pe 10 si ei inca nu au afisat nimic...
ajung azi la facultate, la ora 15 00, doamnele de abia afisau listele. ma uit pe lista si incepe surpriza: primul examen pe data de 13 ("bun, sa ne uitam mai incolo"), incep sa curga examenele, unu sau maxim 2 in aceeasi zi ("eh, nu`i nimic si asa nu am decat 3 restante"), ma uit pe lista...ma uit pe lista... in sfarsit gasesc ce ma interesa...cel mai important examen, bineinteles cu decanul, se da pe data de 20..."stai ca nu e bine"...ma uit in jur si imi aduc aminte: universitatea ovidius constanta, numai la noi se poate asa ceva...
ajung acasa si ma impinge cineva sa imi dau drumul la gura: "am examen pe 20"...incep tipetele "nu o sa faci niciodata nimic cu viatza ta. trebuia sa iti dai examenele la timpul lor, nu sa pierzi vremea prin copenhaga. sa te vad ce o sa faci acum"...deja sangele imi ajunge in cap...tipetele se continua pe strada...nu ma mai pot controla...
dupa toata aceasta demonstratie nu imi vine in minte decat o singura intrebare: este atat de greu pentru un parinte sa isi sustina copilul? incerc sa gasesc un raspuns si nu prea pot...imi aduc aminte de diverse situatii, dar toate ma duc la o singura concluzie...atata vreme cat un copil nu face ce ii zic parintii - indiferent de situatie, ca e vorba de un examen, de o facultate, de un loc de munca, etc - parintii se simt lezati si nu isi sustin copii decat dupa ce acestia le demonstreaza ca au luat o hotarare corecta. chiar si acest lucru este putin probabil atata vreme cat parintii se conduc dupa ideea "invatati, invatati, invatati" si "las` ca stiu eu ce`i mai bine pentru tine".
so i`m down the waterfall again...sper sa dau cat mai repede de un baraj sau sa ajung la fund, pentru a ma opri din cadere...
and the only thing that could help me is away...
miercuri, 5 septembrie 2007
down the waterfall
pe cat de tumultoasa a fost plecarea mea din tara pe atat de tumultoasa este si fiecare revenire. nebunia bagajelor, nebunia plecarii de acasa, apoi aeroportul...deja sunt satula...cozi interminabile la check in, security check, etc, asteptari stresante la imbarcare...dar totusi te intorci in tara. familie, prieteni, vecini parca te apuca si mai tare dorul.
decoleaza avionul, te asezi confortabil, apare si stewardessa, draguta bineinteles, te uiti in jurul tau, observi multi conationali, care mai de care mai "bine crescut" decat ceilalti, termini de mancat si incerci sa adormi. te pozitionezi strategic, iti iei o perna inchizi ochii, si...si brusc cineva din spatele tau incepe sa poarte o conversatie foarte elevata:"o mai tii minte pe proasta aia de la 2? a plecat in spania... tu stai ca tampitul acasa nu faci nimic...uite ce taran esti nici sa mananci singur nu esti in stare". inchizii ochii la loc, incerci sa faci abstractie si, in sfarsit, reusesti sa adormi. avionul intra in pregatirile pentru aterizare.
cobori din avion, te duci sa iti iei bagajul, dar bineinteles nu a ajuns inca,apare la un moment dat...gata!! acum mai sunt doar 250 de km si ai ajuns.
ajungi acasa, toata familia fericita sa te vada, prieteni, nebunie mare...si incep sucurile (odata cu ele afli si ultimele noutati: x si y s`au despartit z se marita, t umbla cu m si tot asa).
se termina si sucurile si incep sa apara vestile rele.pici un examen, restu` nu se stie knd le dai, bunica nu se simte bine, catelul e p moarte, etc. pana acum zici "e o nimica toata", dar incep sa te loveasca...cupluri care nu credeai ca au probleme se despart, tu nu esti capabila sa te pui pe picioare si parca ai vrea sa te intorci acasa, in camera ta de refugiu. dar nu... incep parintii (minunile dureaza doar 3 zile), prietenii sunt ocupati si te trezesti singura...doamne cat de mult vreau sa ajung acasa!...
decoleaza avionul, te asezi confortabil, apare si stewardessa, draguta bineinteles, te uiti in jurul tau, observi multi conationali, care mai de care mai "bine crescut" decat ceilalti, termini de mancat si incerci sa adormi. te pozitionezi strategic, iti iei o perna inchizi ochii, si...si brusc cineva din spatele tau incepe sa poarte o conversatie foarte elevata:"o mai tii minte pe proasta aia de la 2? a plecat in spania... tu stai ca tampitul acasa nu faci nimic...uite ce taran esti nici sa mananci singur nu esti in stare". inchizii ochii la loc, incerci sa faci abstractie si, in sfarsit, reusesti sa adormi. avionul intra in pregatirile pentru aterizare.
cobori din avion, te duci sa iti iei bagajul, dar bineinteles nu a ajuns inca,apare la un moment dat...gata!! acum mai sunt doar 250 de km si ai ajuns.
ajungi acasa, toata familia fericita sa te vada, prieteni, nebunie mare...si incep sucurile (odata cu ele afli si ultimele noutati: x si y s`au despartit z se marita, t umbla cu m si tot asa).
se termina si sucurile si incep sa apara vestile rele.pici un examen, restu` nu se stie knd le dai, bunica nu se simte bine, catelul e p moarte, etc. pana acum zici "e o nimica toata", dar incep sa te loveasca...cupluri care nu credeai ca au probleme se despart, tu nu esti capabila sa te pui pe picioare si parca ai vrea sa te intorci acasa, in camera ta de refugiu. dar nu... incep parintii (minunile dureaza doar 3 zile), prietenii sunt ocupati si te trezesti singura...doamne cat de mult vreau sa ajung acasa!...
miercuri, 29 august 2007
things got better
dupa ce am avut o prima zi de scoala nu foarte buna se pare ca lucrurile au luat o intorsatura frumoasa. cel putin acum am inceput sa cunosc mai multe persoane din clasa (thanks to the friday bar).
se pare ca nu e dracul chiar asa de negru...
grupurile se pot schimba, oamenii nu sunt chiar atat de rai pe cat par, daca cauti putin gasesti persoane cu care sa ai ce discuta si pe care sa le incluzi in grupul tau de prieteni de la scoala.
se pare ca nu e dracul chiar asa de negru...
grupurile se pot schimba, oamenii nu sunt chiar atat de rai pe cat par, daca cauti putin gasesti persoane cu care sa ai ce discuta si pe care sa le incluzi in grupul tau de prieteni de la scoala.
luni, 27 august 2007
first day at school
dupa ce am petrecut vreo 4 luni prin copenhaga, am aplicat pt facultate, am asteptat sa fiu chemata la interviu, am fost la interviu, si am tremurat toata in fata consilierul scolar care sa ocupa cu chestiile astea, am fost admisa. unul dintre cele mai fericite momente. a urmat apoi toata harababura cu viza... am asteptat aproape 2 luni pt ea pt simplul motiv ca nu mi`o puteau oferi decat inainte cu 2 sapt inainte de a incepe scoala. si dai si asteapta. apoi a venit confirmarea k imi dau viza du`te si faci acte etc
asa trecand peste toata aceasta perioada...am inceput scoala!!!
asa ca m`am trezit eu frumusel de dimineatza, m`am imbracat si m`am pregatit (lucru pe care nu`l fac foarte des, ci de obicei stau si mai lenevesc in pat vreo 1 ora), mi`au luat iubitu de manutza (vroiam sa fie langa mine) si am plecat la scoala.
m`am simtit exact ca in clasa I. si ce e si mai ciudat e ca nici macar atunci cand am inceput o facultate acasa nu m`am simtit asa. cel putin atunci stiam ca sunt sanse sa dau de fosti colegi sa e mult mai usor sa comunici, dar aici...sa zicem ca nu a fost chiar asa de usor.
fiind foarte multi elevi ne`au impartit in 2 clase, si pt ca fiecare clasa are vreo 70 si ceva de studenti ne`au mai impartit si in grupe. ok curioasa iau materialul pe care ni l`au pregatit profesorii si incep sa ma caut sa vad ce si cum si unde. ma gasesc pe lista, aflu ca am profesori foarte buni, hai sa vad si grupul in care sunt. observ ca sunt foarte multi romani ... lucrul care ciudat nu ma bucura, si dau si de numele meu. great macar sunt pe lista...
incep profii sa vb, sa explice ce si cum si cum se desfasoara activitatea in cele 20 de saptamani de cursuri, ne explica ca principala trasatura a studentilor de aici e ca sunt frustrati...participam la niste jocuri care ar trebui sa ne faca sa comunicam intre noi, dau si de romanii nostrii, si apoi ne grupeaza si ... si ne lasa sa comunicam si sa aflam cei cu ceilalti de la noi din grupa.
aflu ca am in grupa inspre mii de nationalitati (chinezi, pakistanezi, nepalezi, danezi, ucranieni, etc) si trag aer in piept. hai sa comunicam...singura persoana cu care reusesc sa ma inteleg e o tipa louise, daneza la origine, dar plimbata prin toata europa. apoi fac cunostiinta cu restul grupei. jumatate din nume nici macar nu pot sa le pronunt...un inceput promitator...
e timpul sa ies la o tigara...deja ma doare capul
ies in curte si in sfarsit o figura cunoscuta...dau de un fost coleg de`al prietenului meu. thank god i`m saved. apare si louise...parca mai seamana a conversatie.
concluzie: 1.sper ca pe perioada urmatoare sa pot sa gasesc si eu persoane cu care sa pot sa discut si sa inteleg ce vorbesc.
2. macar am gasit o persoana cu care pot lucra in viitor asa ca examenele mele sper sa fie mai usoare decat par.
asa trecand peste toata aceasta perioada...am inceput scoala!!!
asa ca m`am trezit eu frumusel de dimineatza, m`am imbracat si m`am pregatit (lucru pe care nu`l fac foarte des, ci de obicei stau si mai lenevesc in pat vreo 1 ora), mi`au luat iubitu de manutza (vroiam sa fie langa mine) si am plecat la scoala.
m`am simtit exact ca in clasa I. si ce e si mai ciudat e ca nici macar atunci cand am inceput o facultate acasa nu m`am simtit asa. cel putin atunci stiam ca sunt sanse sa dau de fosti colegi sa e mult mai usor sa comunici, dar aici...sa zicem ca nu a fost chiar asa de usor.
fiind foarte multi elevi ne`au impartit in 2 clase, si pt ca fiecare clasa are vreo 70 si ceva de studenti ne`au mai impartit si in grupe. ok curioasa iau materialul pe care ni l`au pregatit profesorii si incep sa ma caut sa vad ce si cum si unde. ma gasesc pe lista, aflu ca am profesori foarte buni, hai sa vad si grupul in care sunt. observ ca sunt foarte multi romani ... lucrul care ciudat nu ma bucura, si dau si de numele meu. great macar sunt pe lista...
incep profii sa vb, sa explice ce si cum si cum se desfasoara activitatea in cele 20 de saptamani de cursuri, ne explica ca principala trasatura a studentilor de aici e ca sunt frustrati...participam la niste jocuri care ar trebui sa ne faca sa comunicam intre noi, dau si de romanii nostrii, si apoi ne grupeaza si ... si ne lasa sa comunicam si sa aflam cei cu ceilalti de la noi din grupa.
aflu ca am in grupa inspre mii de nationalitati (chinezi, pakistanezi, nepalezi, danezi, ucranieni, etc) si trag aer in piept. hai sa comunicam...singura persoana cu care reusesc sa ma inteleg e o tipa louise, daneza la origine, dar plimbata prin toata europa. apoi fac cunostiinta cu restul grupei. jumatate din nume nici macar nu pot sa le pronunt...un inceput promitator...
e timpul sa ies la o tigara...deja ma doare capul
ies in curte si in sfarsit o figura cunoscuta...dau de un fost coleg de`al prietenului meu. thank god i`m saved. apare si louise...parca mai seamana a conversatie.
concluzie: 1.sper ca pe perioada urmatoare sa pot sa gasesc si eu persoane cu care sa pot sa discut si sa inteleg ce vorbesc.
2. macar am gasit o persoana cu care pot lucra in viitor asa ca examenele mele sper sa fie mai usoare decat par.
luni, 20 august 2007
trust
nu poti iubi pe cineva dak nu ai incredere in acea persoana
cata incredere poti avea intr'o persoana pe care ai vazut'o d cateva ori in viatza, cat de mult poti sa t bazezi p promisiuni venite din partea unei persoane cu care nu ai discutat decat prin intermediul internetului...? raspunsul...destul de multa.
unii reusesc sa faca acest lucru...dar pentru a reusi au nevoie de un semn din partea acelei persoane. un semn care de cele mai multe ori nu este atat de evident si de obicei vine knd nu te astepti.
uite asa prin simplu fapt k ai incredere in cineva urmezi acea persoana in viatza, in viitoarele actiuni pe care le va intreprinde pana in clipa in care acea incredere iti este tradata si atunci universul tau se zguduie.
totusi de cata incredere ai nevoie pt a iubi p cineva...foarte multa. dak totul merge bine relatia devine o relatie in care sunt 2 persoane implicate, o relatie in care tre' sa comunici, sa lupti si sa iti depui toate fortele. deciziile nu le mai ia o singura persoana, ci atributiile sunt impartite la 2. in acest moment intervine increderea. hotararile luate nu sunt contestate, ci devin discutate, actiunile celuilalt nu par suspicioase, nu isi face aparitia neincrederea.
nu sunt cea mai in masura sa dea sfaturi la acest capitol, dar cred k persoanele au nevoie sa aiba incredere in cineva si mai ales in ceva. acest lucru te face sa lupti, sa mergi mai departe. dak ai incredere ai speranta si se stie foarte bine k speranta moare ultima.
increderea intr'o persoana m'a determinat sa las in urma planuri si persoane. am primit in schimb un lucru mult mai pretios, o viatza linistita alaturi de persoana iubita. am dobandit forta de a imi crea un viitor mult mai bun. acum am posibilitatea de a avea langa mine p cineva care sa ma ajute, am posibilitatea de a deveni o persoana mult mai buna.
intr'adevar sacrificiul este unul destul de mare...nu mai am langa mine mereu prietenii p care ii aveam in romania, nu mai am langa mine familia, dar toate aceste lucruri mi'au dezvaluit care imi sunt adevaratii prietenii, m'au facut sa inteleg kt de importanta este familia.
crissu, cosmin, vio, goe... prieteni f buni care m'au incurajat si m'au ajutat foarte mult sa ajung aici. mama, tata au renuntat la a ma avea aproape d ei...sunt persoane care au avut incredere in mine si carora le multumesc foarte mult pentru acest lucru.
si cea mai raspunzatoare persoana este iubitul meu care mi'a oferit semnul pe care nu l'am vazut atunci, dar care a insistat pana in clipa in care mi'a castigat increderea
cata incredere poti avea intr'o persoana pe care ai vazut'o d cateva ori in viatza, cat de mult poti sa t bazezi p promisiuni venite din partea unei persoane cu care nu ai discutat decat prin intermediul internetului...? raspunsul...destul de multa.
unii reusesc sa faca acest lucru...dar pentru a reusi au nevoie de un semn din partea acelei persoane. un semn care de cele mai multe ori nu este atat de evident si de obicei vine knd nu te astepti.
uite asa prin simplu fapt k ai incredere in cineva urmezi acea persoana in viatza, in viitoarele actiuni pe care le va intreprinde pana in clipa in care acea incredere iti este tradata si atunci universul tau se zguduie.
totusi de cata incredere ai nevoie pt a iubi p cineva...foarte multa. dak totul merge bine relatia devine o relatie in care sunt 2 persoane implicate, o relatie in care tre' sa comunici, sa lupti si sa iti depui toate fortele. deciziile nu le mai ia o singura persoana, ci atributiile sunt impartite la 2. in acest moment intervine increderea. hotararile luate nu sunt contestate, ci devin discutate, actiunile celuilalt nu par suspicioase, nu isi face aparitia neincrederea.
nu sunt cea mai in masura sa dea sfaturi la acest capitol, dar cred k persoanele au nevoie sa aiba incredere in cineva si mai ales in ceva. acest lucru te face sa lupti, sa mergi mai departe. dak ai incredere ai speranta si se stie foarte bine k speranta moare ultima.
increderea intr'o persoana m'a determinat sa las in urma planuri si persoane. am primit in schimb un lucru mult mai pretios, o viatza linistita alaturi de persoana iubita. am dobandit forta de a imi crea un viitor mult mai bun. acum am posibilitatea de a avea langa mine p cineva care sa ma ajute, am posibilitatea de a deveni o persoana mult mai buna.
intr'adevar sacrificiul este unul destul de mare...nu mai am langa mine mereu prietenii p care ii aveam in romania, nu mai am langa mine familia, dar toate aceste lucruri mi'au dezvaluit care imi sunt adevaratii prietenii, m'au facut sa inteleg kt de importanta este familia.
crissu, cosmin, vio, goe... prieteni f buni care m'au incurajat si m'au ajutat foarte mult sa ajung aici. mama, tata au renuntat la a ma avea aproape d ei...sunt persoane care au avut incredere in mine si carora le multumesc foarte mult pentru acest lucru.
si cea mai raspunzatoare persoana este iubitul meu care mi'a oferit semnul pe care nu l'am vazut atunci, dar care a insistat pana in clipa in care mi'a castigat increderea
duminică, 19 august 2007
in the morning
Wakin' up to find another day
The moon got lost again last night
But now the sun has finally had it's say
I guess I feel alright
And all I know is you've got to give me everything
And nothing else, cause you know I'd give you all of me
I'd give you everything that I am
I'm handin over everything that I've got
Cause I wanna have a really true love
Don't ever wanna have to go and give you up
Stay up till four in the morning and the tears are pouring
And I wanna make it worth the fight
What have we been doing for all this time
Baby if we're gonna do it come and do it right
All I wanted was to know I'm safe
Don't wanna lose the love I found
Remember when you said that you would change
Don't let me down
nice lyrics (gwen stefany-4 in the morning)
cam asa m'am simtit in prima dimineatza aici...
The moon got lost again last night
But now the sun has finally had it's say
I guess I feel alright
And all I know is you've got to give me everything
And nothing else, cause you know I'd give you all of me
I'd give you everything that I am
I'm handin over everything that I've got
Cause I wanna have a really true love
Don't ever wanna have to go and give you up
Stay up till four in the morning and the tears are pouring
And I wanna make it worth the fight
What have we been doing for all this time
Baby if we're gonna do it come and do it right
All I wanted was to know I'm safe
Don't wanna lose the love I found
Remember when you said that you would change
Don't let me down
nice lyrics (gwen stefany-4 in the morning)
cam asa m'am simtit in prima dimineatza aici...
sâmbătă, 18 august 2007
the new home
libera in sfarsit sau mai bine zis aksa in sfarsit...e ciudat cum o simpla intamplare iti poate schimba viatza... vara trecuta cunoasteam o persoana p care o treceam la grupul de cunostiinte, cu care nu prea aveam multe in comun si ale carei "figuri" ma enervau doar pt simplul motiv care avea mai multe ca mine. ne'am cunoscut din intamplare, mergeam la plaja si ne'am oprit sa luam pe cineva, cel mai bun prieten al unui prieten. au trecut 6 luni de la aceea intamplare. nu am mai vb nu mai stiam nimic unul de celalalt, totusi curiozitatea mea, cred k tre' sa fac ceva cu ea, m'a impins sa ii cer id'ul d mess. uite asa viatza mea s'a schimbat...
am inceput o noua relatie, cu o persoana despre care nu'mi aminteam dekt k ma atragea foarte mult, dar ma enerva faptul k tot timpul trebuia sa fie "mai cu mot k mine" si k era plecat din tara. "aksa in sfarsit"...casa mea a devenit o camera de camin din copenhaga. am inceput o viatza noua alaturi d o persoana noua.
tara noua, oras nou, limba noua, totul diferit...cat de diferita este civilizatia aici, cat de diferiti sunt oamenii...o lume noua, nu ma poate opri nimeni imi pot crea viatza p care mi'am dorit'o si am langa mine lucrul cel mai important, persoana iubita, punctul meu d sprijin.
am inceput o noua relatie, cu o persoana despre care nu'mi aminteam dekt k ma atragea foarte mult, dar ma enerva faptul k tot timpul trebuia sa fie "mai cu mot k mine" si k era plecat din tara. "aksa in sfarsit"...casa mea a devenit o camera de camin din copenhaga. am inceput o viatza noua alaturi d o persoana noua.
tara noua, oras nou, limba noua, totul diferit...cat de diferita este civilizatia aici, cat de diferiti sunt oamenii...o lume noua, nu ma poate opri nimeni imi pot crea viatza p care mi'am dorit'o si am langa mine lucrul cel mai important, persoana iubita, punctul meu d sprijin.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
