my first...

website...dupa zile pline de nervi pentru ca nu puteam sa inteleg nimic din ce mi se preda la scoala, plansete si crize de isterie - "eu am fost as la matematica chimie si fizica in liceu si nu sunt in stare sa invat 2 programe idioate, de ce m`am luat dupa gura lu` mama sa vin acasa? trebuia sa stau aici sa imi vad de scoala", etc etc - am reusit sa fac primul meu website. a fost nevoie doar de cineva care sa`mi explice ca la copiii mici si prosti ce face una si ce face alta. apoi am inceput sa fiu eu viteaza, sa imi vina sute de idei, sa zic ca vreau si aia si aia si ailalta, sa fac persoana de langa mine sa ajunga la limita dintre disperare si nervozitate. in fine...vreo 3 tipete mai puternice care mi`au fost adresate m`au facut sa revin cu picioarele pe pamant si sa ma pun pe munca. si am muncit...vreo 7 ore in fata calculatorului, fara pauza de tigare, fara pauza de suc, nimic, nimic. rezultatul ? www.amurs.monline.dk
runaway thought...se spune ca in fiecare relatie exista un pahar jumatate plin cu venin si apoi peste este adaugata o jumatate de pahar de miere. se pare ca in 8 luni mierea deja incepe sa se amestece cu veninul. incep grijile, probleme adevarate, faptul ca inca nu mi`am gasit un job...toate aceste lucruri incep sa se inglobeze in mierea care a mai ramas. intrebarea este ce faci cand nu mai suporti certurile, cand parca tot ceea ce zici este inteles gresit...atunci iti vine in minte gandul de a pleca si de a lasa totul in urma. dar se pare ca daca totul este doar o simpla neintelegere sau daca stai si gandesti situatia la rece nu o mai faci... sau poate iubesti prea mult persoana de langa tine si pur si simplu vrei sa pleci, dar nu te poti dezlipi...
job...daca se poate numi job...am deja aproape 6 luni de cand am venit in copenhaga si datorita unor probleme - viza, scoala si faptul ca nu stiu daneza - nu am putut sa imi gasesc ceva de munca. dar se pare ca cineva acolo sus ma iubeste si mi`a oferit un degetel mic de tot. un job, e drept doar de 3 saptamani, dar la urma urmei e bun si ala. asa ca ma trezesc eu frumos de dimineatza, ma imbrac, ma pregatesc si o tai la lucru - prima zi...cum ar fi sa intarzii si sa fac impresie proasta, am nevoie de jobul asta - ajung la locul respectiv, un hotel din copenhaga, ma ia in primire managerul, imi da ustensile in mana - am uitat sa specific ce fel de job este sunt "maid for the public spaces" - si imi zice ai de facut asta, apoi asta si termini cu asta. ok...incerc sa vb despre salariu, contract...lucrurile care ma interesau intr`adevar, dar se pare ca nu intelege aluzia (sau doar se preface). ma apuc de lucru...in 2 ore terminasem tot ma duc sa vb despre program...aflu ca incep in fiecare dimineatza la ora 6 (traducere = ma trezesc in fiecare dimineatza la 4 30) si lucrez doar 4 ore pe zi. apoi mai aflu ceva interesant...in definirea spatiului public intra nu numai holul de la receptie si restaurantul, ci si barul, receptia, terasa, toaletele, subsolul, toaletele din restaurant...ok asta e...la uma urmei nu e multa munca si daca ma fortez putin ma obisnuiesc cu programul. deja s`au facut 3 ore de cand sunt la munca...inca putin si gata plec acasa... mi se mai da ceva de lucru...ajung acasa, stau bine sa ma gandec si concluzionez ca ar trebui sa incerc inca 1 saptamana sa vad dak fac fata. se pare ca degetelul ala dat nu prea merita sa fie tras pana apuc toata mana...asta e, nu poti gasi intotdeauna din prima ceva care sa iti convina, trebuie doar sa incerci iar si iar si iar pana devii multumit.

back home

finally back home...doamne cat de bine poate fi...
dupa o noapte in care am dormit doar vreo 4 ore, o dimineata in care m'am trezit la ora 5 jumatate, caratul unui bagaj care avea 20 si ceva d kg am ajuns la autogara pentru a lua microbuzul spre bucuresti (vreau masina si vreau carnet!!!). microbuzul bineinteles full...incepeau romanii scoala si munca...pana la urma se gaseste un loc si pentru mine, scaunul ghidului. pornim la drum, plictiseala maxima, noroc ca din cand in cand mai facea soferul cate o gluma, pana cand ne vine ideea geniala de a face karaoke. macar am mai dezmortit atmosfera. ajungem in bucuresti...bineinteles taximetristi pe care i'am intrebat cat imi iau pana la aeroport cautau sa isi scoata ei cat mai mult partea...gasesc si eu un taximetrist corect (foarte greu de gasit) si sosesc la aeroport cu vreo 2 ore inainte ca avionul meu sa decoleze.
toate aproape bune si aproape frumoasa pana acum...ma duc la check in las bagajul mare, ma duc la security check. dau de niste domnisoare absolut "dragute". dupa o privire foarte foarte primitoare de genul "tu ce mai vrei?" imi scaneaza bagajul si descopera ele, ce bine isi fac meseria, ca bagajul meu de mana contine ceva mai mult lichid decat ar trebui. incerc sa le explic ca pana acum nu am avut probleme si primesc o replica foarte draguta "ce draga aici esti in romania nu am intereseaza pe mine ce sistem au aia in copenhaga". bun... ma duc iar la check in, dau de o coada interminabila, las bagajul de mana si ma intorc la security check. and just my luck nimeresc la aceleasi dragute domnisoare. de data aceasta ma pun sa scot tot ce am in poseta ca li se parea lor suspect un anumit pachet pe care il aveam si ca nu vedeau punga de plastic in care imi pusesem toate cosmeticele. in fine...asa se intampla cand autoritatile romane devin prea zeloase in munca lor...
si cum spuneam acasa in sfarsit...
ce bine poate fi. iubitul meu langa mine, camera mea, patutul meu...orasul putin schimbat datorita vremii.

down the waterfall II

revenind in tonul ultimului post de pe blog...
deoarece imi pierd 3 saptamani p acasa mi`am zis sa trec si eu pe la facultate sa vad ce mai e nou, cand se dau examenele din sesiunea de restante, cum stau cu creditele, una alta...
ultima data cand am trecut acolo m`am interesat si am aflat ca sesiunea de restante se desfasoara in perioada 10-16 septembrie. "perfect !!!" mi`am zis in gand, examenul de conducere auto il aveam pe data de 4, terminam sesiunea si fugeam acasa pe 17...numai bine a picat...
dar, bineinteles, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ (romanul asta cat de destept a putut sa fie el)...ma duc de la examenul auto pe la facultate, ma uit la avizier...nimic, intru la secretariat - doamnele de acolo, ca orice secretare care se respecta, foarte ocupate si foarte deranjate de prezenta mea, al naibii solitaire - si aflu ca se afiseaza dupa data de 7 septembrie. stau putin ma gandesc...cam da cu virgula, examenele incep pe 10 si ei inca nu au afisat nimic...
ajung azi la facultate, la ora 15 00, doamnele de abia afisau listele. ma uit pe lista si incepe surpriza: primul examen pe data de 13 ("bun, sa ne uitam mai incolo"), incep sa curga examenele, unu sau maxim 2 in aceeasi zi ("eh, nu`i nimic si asa nu am decat 3 restante"), ma uit pe lista...ma uit pe lista... in sfarsit gasesc ce ma interesa...cel mai important examen, bineinteles cu decanul, se da pe data de 20..."stai ca nu e bine"...ma uit in jur si imi aduc aminte: universitatea ovidius constanta, numai la noi se poate asa ceva...
ajung acasa si ma impinge cineva sa imi dau drumul la gura: "am examen pe 20"...incep tipetele "nu o sa faci niciodata nimic cu viatza ta. trebuia sa iti dai examenele la timpul lor, nu sa pierzi vremea prin copenhaga. sa te vad ce o sa faci acum"...deja sangele imi ajunge in cap...tipetele se continua pe strada...nu ma mai pot controla...
dupa toata aceasta demonstratie nu imi vine in minte decat o singura intrebare: este atat de greu pentru un parinte sa isi sustina copilul? incerc sa gasesc un raspuns si nu prea pot...imi aduc aminte de diverse situatii, dar toate ma duc la o singura concluzie...atata vreme cat un copil nu face ce ii zic parintii - indiferent de situatie, ca e vorba de un examen, de o facultate, de un loc de munca, etc - parintii se simt lezati si nu isi sustin copii decat dupa ce acestia le demonstreaza ca au luat o hotarare corecta. chiar si acest lucru este putin probabil atata vreme cat parintii se conduc dupa ideea "invatati, invatati, invatati" si "las` ca stiu eu ce`i mai bine pentru tine".
so i`m down the waterfall again...sper sa dau cat mai repede de un baraj sau sa ajung la fund, pentru a ma opri din cadere...
and the only thing that could help me is away...

down the waterfall

pe cat de tumultoasa a fost plecarea mea din tara pe atat de tumultoasa este si fiecare revenire. nebunia bagajelor, nebunia plecarii de acasa, apoi aeroportul...deja sunt satula...cozi interminabile la check in, security check, etc, asteptari stresante la imbarcare...dar totusi te intorci in tara. familie, prieteni, vecini parca te apuca si mai tare dorul.
decoleaza avionul, te asezi confortabil, apare si stewardessa, draguta bineinteles, te uiti in jurul tau, observi multi conationali, care mai de care mai "bine crescut" decat ceilalti, termini de mancat si incerci sa adormi. te pozitionezi strategic, iti iei o perna inchizi ochii, si...si brusc cineva din spatele tau incepe sa poarte o conversatie foarte elevata:"o mai tii minte pe proasta aia de la 2? a plecat in spania... tu stai ca tampitul acasa nu faci nimic...uite ce taran esti nici sa mananci singur nu esti in stare". inchizii ochii la loc, incerci sa faci abstractie si, in sfarsit, reusesti sa adormi. avionul intra in pregatirile pentru aterizare.
cobori din avion, te duci sa iti iei bagajul, dar bineinteles nu a ajuns inca,apare la un moment dat...gata!! acum mai sunt doar 250 de km si ai ajuns.
ajungi acasa, toata familia fericita sa te vada, prieteni, nebunie mare...si incep sucurile (odata cu ele afli si ultimele noutati: x si y s`au despartit z se marita, t umbla cu m si tot asa).
se termina si sucurile si incep sa apara vestile rele.pici un examen, restu` nu se stie knd le dai, bunica nu se simte bine, catelul e p moarte, etc. pana acum zici "e o nimica toata", dar incep sa te loveasca...cupluri care nu credeai ca au probleme se despart, tu nu esti capabila sa te pui pe picioare si parca ai vrea sa te intorci acasa, in camera ta de refugiu. dar nu... incep parintii (minunile dureaza doar 3 zile), prietenii sunt ocupati si te trezesti singura...doamne cat de mult vreau sa ajung acasa!...